Coasta scheletelor – Coasta Iadului

Coasta scheletelor

Conform anumitor cercetari arheologice, ramasitele corabiilor esuate se afla imprastiate pe unul dintre cele mai periculoase si mai sumbre tarmuri din lume, pe Coasta Scheletelor. Aceasta portiune a tarmului Namibian a fost denumita de catre marinarii portughezi “Coasta Iadului”, iar astazi este cunoscuta sub numele de Coasta Scheletelor.
In momentul in care exploratorul suedez Charles John Andersson a ajuns in acest loc in 1859, s-a simtit cuprins de o spaima infioratoare si afirma faptul ca “moartea ar fi preferabila surghiunirii pe un astfel de taram”.
Coasta Scheletelor pare sa fie alcatuita din milioane de dune aurii , iar printre acestea Fata Morgana se inalta intr-un tremor stralucitor.
Uragane, curenti inselatori, ceturi dense au facut numeroase victime printre corabii de-a lungul coastei.
Legenda spune ca au existat supravietuitori care reuseau cu ultimele puteri sa ajunga pe tarm si erau fericiti , crezand ca au scapat, dar mai apoi din pacate, deveneau victimele unei morti lente intre nisipuri.
In anul 1943 au fost descoperite 12 schelete umane, decapitate, asezate unul langa altul si cadavrul unui copil aflat intr-o coliba din apropiere. De asemenea a mai fost descoperit un mesaj scris in 1860: “Pornesc spre un rau la 60 de mile spre nord, iar daca cineva va gasi aceasta si va veni dupa mine, Dumnezeu sa il ajute!”. Nu se cunoaste nici in ziua de azi cine au fost acele victime , de ce au naufragiat pe tarm si de ce au fost decapitate.
Blocuri de piatra interesant modelate de vant se gasesc dincolo de dunele de pe coasta si se inalta asemenea unos siluete fantomatice , in mijlocul pustiului. In partea de sud izvorasc paraie , care seaca inainte de a ajunge la ocean.

Coasta scheletelor – Coasta Iadului

Raul Homarusib reuseste sa ajunga la mare numai atunci cand ploile torentiale il transforma pentru scurt timp intr-o avalansa de apa ciocolatie.
In ceea ce priveste fauna, elefantii sapa adanc in nisip cu ajutorul fildesilor, pentru a aputea gasi apa, iar antilopele Oryx zgarie pamantul prafos cu copitele , pentru a gasi doar si o mica urma de umezeala.
Vanturile ce bat dinspre sud agita puternic marea, ceea ce pentru marinarii naufragiati reprezenta un adevarat pericol si o spaima nedescrisa cand auzeau suierul vantului.
Pe timpul noptii, cand vantul se domoleste, cerul parca priveste cu mila sprea acest pamant chinuit si trimite peste el o ceata fantomatica.